Chopin 

de Margarete Schebesch

Ce s-a-ntîmplat cu voi, ce vreţi voi, oameni?
Veţi fi mai buni, iubindu-vă ca fraţii!
Un înger alb şi inocent veghează,
Un gînd ce trece printre generaţii.

Din nori de aur cad în părul tău
Note şi triluri, valsuri şi concerte,
Ce mişcă într-un mare dans de pian
Visul răzleţ al lumilor inerte.

Ne-ai părăsit şi a rămas doar mîna
Cea plină de miracol şi mistere
A unui biet zeu rătăcit prin vreme,
O mîna albă, caldă, de tăcere,
Ce mîngîie suav şi cu tandreţe
Un mare vals: pămîntul polonez,
Sculptînd din el înalta frumuseţe
A unui vals născut din do diez...

Ţi-e chipul luminat de-o bucurie grea.
Tu ne-ai adus o libertate blîndă,
Şi-un soare nou tu ne-ai adus in suflet
Şi cucerind ne-ai dus către izbîndă!
In fruntea ta s-a cuibărit o stea,
E-o licărire prea zeiască-n ochii tăi,
Ca să te mai putem numi un semen,
Tu eşti mai mult, eşti prea mult pentru noi!

Tu, zeul bun şi blînd, tu, zeul meu,
Tu, Frederic Chopin, vei fi mereu!