Luna 

de Margarete Schebesch

Frumoasă este liniştea, ce ţi-a căzut pe pleoape,
Şi-un vînt
Prin păr îţi fuge blînd,
Şi simţi o umbră caldă lîngă tine,
Şi luna parcă vine
Mai aprope, da, tot mai aproape!

Acum ea t-ea ajuns.
E albă, luminoasă,
Şi rîde senzual
Fiindca un val
Îţi fură lin nisipul
În care te-ai ascuns.

Ea cade-n apă lîngă tine,
Braţele tari spre ea le-ntinzi,
Şi-ntr-un sălbatec joc
Ca pe-o mireasă o cuprinzi.
Din valuri vii se-nalţă-un foc
Cu flăcări roşii, de rubine...

Acum, încet
Pleoapele ude le ridici
Şi vezi,
Poate cu mult regret,
Sau poate nici nu poţi să crezi,
Că ea nu se mai află-aici!

E prea departe-acolo sus
Cea care-n visul tău de plajă
Prin marea dragoste te poartă,
Şi sfîşiată-i dulcea vrajă,
Că ochii săi aceia nu-s --
E luna doar, materie moartă!